Lansare proiect Atelierul de antreprenori

 

Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu S.C. Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare DCG S.R.L., va începe implementarea proiectului ATELIERUL DE ANTREPRENORI (ID POCU/82/3/7/106050), proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020.

Proiectul își propune:

  • să dezvolte competențe în domeniul antreprenorial pentru 310 persoane din Regiunea Vest.
  • să sprijine înființarea si dezvoltarea a 38 de afaceri non-agricole în mediul urban din cele 4 județe ale regiunii Vest și să creeze 76 de locuri de muncă.

 

Proiectul se adresează unui grup țintă alcătuit din minim 310 persoane fizice (șomeri, persoane inactive, studenți, persoane care au un loc de munca și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de munca) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • intenționează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban, în Regiunea Vest (județele: Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Arad);
  • au vârsta peste 18 ani și doresc să inițieze o activitate în dependentă;
  • au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunea Vest (județele: Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Arad);
  • au absolvit cel putin studii gimnaziale (minimum 8 clase);
  • nu au mai participat la măsuri similare, cofinanțate din fonduri publice;

 

Cursurile de antreprenoriat pentru cei interesați se vor derula în perioada martie-august 2018. Ulterior, în perioada septembrie-noiembrie 2018 se vor organiza concursuri de planuri de afaceri în urma cărora se vor selecta circa 38 de antreprenori pentru a beneficia de un ajutor financiar de maxim 40.000 de euro, 100% nerambursabil pentru demararea de afaceri în regiunea adresată de proiect.

Începând cu luna noiembrie 2018, antreprenorii selectați vor beneficia de o serie de activități suport menite să îi ajute în dezvoltarea și sustenabilitatea afacerii:

  • stagii de practică în companii cu același domeniu de activitate ca cel al firmei pe care doresc s-o înființeze,
  • sesiuni de consiliere și mentorat personalizate,
  • evenimente de tip „școală de afaceri”,
  • sprijin pentru înființarea afacerii și monitorizarea implementării planului de afaceri și a cheltuirii ajutorului financiar primit.
    Prin proiecte vor fi dezvoltate și o serie de mecanisme suplimentare de promovare și sprijinire a afacerilor finanțate, astfel încât acestea să aibă șanse mai mari de a fi sustenabile și după finalizarea proiectului.

 

La finalul proiectului, în cele 4 județe ale Regiunii Vest, se vor înființa și dezvolta 38 afaceri care vor crea cel putin 76 locuri de munca.

Vă invităm să vă înscrieți și să participați la activitățile proiectului.